De ce am ales cursul de formare profesionala RSC Consulting?
RSC Consulting – Human Resources la superlativ
Se întâmpla ca prin data de 26 iulie să navighez vastul world wide web fără o temă anume când dintr-o dată dau peste un mic website, www.rsc-consulting.ro . De obicei mă feresc de HR fiindcă știu că ii job de gagici și că implică multă hârțogărie, dar am văzut un link care mi-a atras atenția, cel cu cursuri gratuite, dau click acolo, văd ceva curs de specializare în ocupația de Inspector Resurse Umane și aplic. Buun, excelent, îmi zic în gând, bine că am aplicat că și așa nu o să mă aleagă pe mine.
În 28 iulie primesc un telefon, de la RSC Consulting, că mai este un loc și dacă vreau să merg. Am fost foarte entuziasmat, ca și când aș fi câștigat ceva foarte valoros (mai târziu, adică în prezent constat că într-adevăr am câștigat ceva foarte valoros), așa că am făcut toate formalitățile și m-am prezentat la curs. Păiiiii Facultatea de Business îi un jeg, comparativ cu profesionalismul de care au dat dovadă lectorii în acest curs. Interactiv, funny, motivant, inteligent, la obiect, cel mai important aspect fiind faptul că este orientat pe exemple practice și nu teoretice a meritat tot efortul meu. Echipa noastră? De nedescris, cu așa oameni aș merge oriunde și aș face orice pentru ei fiindcă sunt frumoși, deștepți, responsabili, educați și cu mult bun simț.
Nu știu cum se face, dar firma asta mică, RSC, a adunat oameni foarte similari la acest curs, oameni deschiși, oameni cu principii și personalități puternice dar maleabili în relațiile sociale. Nu am mers în viața mea cu așa drag la vreun curs de la facultate. La acest curs abia așteptam să vină ora 16:00 să plec de acasă. Am avut muncă în echipă care ne-a consolidat relațiile, și ne-a făcut plăcere să lucrăm împreună. Aveam satisfacția că dacă lucrăm împreună vom reuși și așa a și fost, echipa noastră obținând singura notă de 10 la o parte a proiectului la care nimeni nu reușise să ia notă maximă. Am fost competitivi, dar ne-am simțit bine unul în compania celuilalt, râsetele ne-au ajutat foarte mult și ne-au convins să luptăm în continuare pentru a ajunge la finalul acestui curs. Ah da, era să uit, nu v-am povestit că am luat aproape un ghiozdănel de mere într-o pauză cu ideea de a face prăjitură cu mere, urmând ca a doua zi să gustăm delicioasa prăjitură, datorită efortului intens de concentrare am decis să împărțim merele ca să putem fi atenți în continuare.
Ceea ce nu am prea văzut și e foarte lăudabil este faptul că General Managerul RSC Consulting, Racolta Steluța Carmen, a venit la unul din cursuri și ne-a povestit câte ceva despre acest curs, dar într-o manieră foarte politicoasă și prietenoasă, în sensul că s-a așezat lângă mine (am cam avut emoții puțin, credeam că cine știe ce mă întreabă de HR și mă blochez) și a început să ne povestească pe un ton cald și familiar. Nu am prea întâlnit societăți la care General Managerul să vină să vorbească cu angajații, să le vorbească despre planurile de viitor ale companiei sau să îi motiveze. Am rămas plăcut impresionat de această atitudine profesionistă orientată spre oameni a întregului staff RSC Consulting. Orice fel de întrebări le adresam lectorilor legate de HR, legislație, ITM, carnete de muncă, etc. Întotdeauna primeam un răspuns pertinent și satisfăcător. Spuneam mai devrema că HR e un job de gagici, și m-am înșelat amarnic. Latura umanistă dar și spiritul organizatoric a unor bărbați îi fac perfect capabili să dețină acest post, de Inspector Resurse Umane. Am beneficiat de suportul de curs, legislația aferentă, codul COR și alte materiale informative pe CD, atașat mapei de cursant. Da, am primit o mapă foarte bine realizată, si practică în același timp, cu orarul nostru de studiu cu lectorii, contractul de prestări servicii și a caietului de lucru care conținea slide-urile listate pe care lectorii le prezentau cu ajutorul videoproiectorului.
Nu este un lucru ușor ca și societate comercială să obții aprobare pentru proiecte Phare finanțate de Uniunea Europeană, și totuși RSC Consulting a reușit. Aici mi-am pus următoarea întrebare: Ce ar fi dacă firmele de acelaşi profil cu al societății în cauză ar obține finanțare pentru proiecte de asemenea avengură? Răspuns: Am avea mai multă forță de muncă specializată, productivă, competitivă, eficientă. Acest curs nu îți dă doar o altă diplomă cu care nu te bagă nimeni în seamă, așa cum este în cazul diplomei de licență ca și economist, de exemplu. Am învățat arta comunicării, a organizării timpului, am învățat să fim eficienți și să nu repetăm greșelile celor care le-au făcut. Pe lângă faptul acesta întotdeauna am avut pe parcursul verii acces la un dozator de apă plată rece plus pahare de unică folosință, iarăși de apreciat gestul social că s-au gândit că poate ni se va face sete datorită temperaturii ridicate. Cursurile au avut loc la Școala Internațională Cluj, școală privată de altfel care beneficiază de cele mai bune condiții de igienă, material didactic, access pe bază de cartelă/interfon, supraveghere video, parcare proprie, teren de baschet și de fotbal, spațiu verde îngrijit, cantină, mese de ping-pong, și multe altele.
Condițiile de studiu au fost mai mult decât satisfăcătoare, au fost excelente, propice asimilării de informație. Examenul final s-a dat în prezența unei comisii formată din specialişti ai ITM Cluj, care au fost mai mult decât binevoitori a ne răspunde unde am greşit şi de ce am greşit. Nu credeam că în România de azi mai există astfel de firme, astfel de oameni care vor să ajute oamenii să se dezvolte, să îşi asigure o carieră, un trai mai bun, un viitor însorit. Mă bucur enorm de mult de prezenţa RSC Consulting pe piaţă pentru că oferă oamenilor ceva de care aceştia au nevoie, calificare şi valoare profesională. Ahhh, şi asta nu e tot, nu ştiu dacă sunt sau nu obligaţi de către U.E să asigure consultanţă în ceea ce priveşte găsirea unui job pe acest post, de Inspector Resurse Umane, şi totuşi ei o fac, şi le asigură acelor cursanţi care s-au implicat pe durata cursului şi au obţinut rezultate foarte bune în urma testelor aplicate. Aşa să tot faci şcoală, pardon, cursuri.
La o adică mă gândesc dacă nu o să îmi fie mai bine dacă dau banii de master la RSC Consulting să fiu policalificat, şi să beneficiez de cele mai înalte standarde de educaţie la ora actuală. Îmi va fi greu să mă decid pe viitor dacă voi începe o nouă facultate sau doar voi participa la cursuri de perfecţionare/specializare. Oricum, sunt adevăraţi profesionişti care merită tot respectul meu. De obicei nu fac complimente gratuite, ci mai mult critic, fiindcă îmi este mai uşor să critic munca altuia decât reuşita lui, este în firea noastră, dar nu şi când vine vorba de această firmă.
Alin Grigore, Cluj-Napoca, septembrie 2009
www.shopstory.ro/2009/09/rsc-consulting-%E2%80%93-human-resources-la-superlativ